Il vreau

Este un exercitiu pe care ar trebui sa-l fi facut cu mult, mult timp in urma…

Il vreau cu sufletul mare, asa ca sa ma inteleaga uneori si fara cuvinte, dar sa schimbam si cuvinte intr-un ritm curgator.

Il vreau atent, sa ma asculte si sa-mi povesteasca ce are pe suflet.

Il vreau inalt, ca sa pot disparea dupa  el, cand mi-a iesi cineva foarte antipatic in cale.

Il vreau cu creti intunecati, ca sa ma pot juca in parul lui.

Il vreau cu ochii zambitori, stralucind de veselie si pofta de viata.

Il vreau tandru, ca sa ma cufund adanc in imbratisarile lui puternice.

Il vreau cu umor, ca sa ma faca sa rada si sa-mi inteleaga glumele.

Il vreau simplu, ca sa diminueze din complexitatea mea.

Il vreau puternic, sa ma simt mica si neajutorata in bratele tale.

Il vreau calm, ca sa ma scape de furtunile mele interioare.

Il vreau copil, ca sa spuna DA la ideile mele trasnite si haioase.

Il vreau rational, ca sa ma scoata din zapaceli si nestire.

Il vreau hotarat si dominant, ca sa-mi spuna uneori unde mi-e locul.

Il vreau vioi, ca sa ma scoata din stari de moleseala.

Il vreau cu maini de aur sub atingerea carora sa tresar si sa ma topesc.

Il vreau dansator, ca sa-mi arate directia in dans si sa-mi unduiesc coaspsele lent sub ochii lui.

Il vreau luptator, ca sa tina piept tuturor greutatilor sub care ma aplec eu.

 

Il vreau artist, ca sa putem visa, inventa si colora viata impreuna.

Il vreau liber, ca sa se intoarca tot timpul la mine si cu mult dor.

Il vreau sensibil, ca sa stie cand imi este bine, cand am vreo durere, vreo frica sau vreo bucurie de impartasit.

Il vreau generos, ca sa impartim la doi tot ce am cunoscut, acumulat, experimentat si trait.

Il vreau la micul dejun si la cine de taine.  Il vreau gatind si gatindu-i.

Il vreau in planurile de weekend, de Craciun, Paste si vacanta.

Il vreau pe perna mea si in asternuturile mele, pe pielea mea si in carnea mea. Il vreau la nunta mea, la casa mea si langa copii mei.

Il vreau prezent, ca sa pot conjunga verbele la plural.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Intrebare provocatoare

Imi doresc ca intrebarea „ti-a fost dor de mine?” sa fie unica intrebare care conteaza intr-adevar si sa fie prima pusa la o revedere.

Imi doresc ca intrebarea „ti-a fost dor de mine?” sa fie refrainul legaturii noastre.

Imi doresc sa fiu stransa tare la piept, netezita pe cap si sarutata pe frunte, daca i-ar fi greu sa pronunte un DA. O imbratisare puternica si tandra ar fi raspunsul perfect in loc de un DA.

Imi doresc ca mi se zambeasca larg, cu veselie, un straluci in ochi si un DA emotionant.

 

 

 

 

 

 

 

Algarve

Am fost pentru 2 saptamani in Portugalia, la plaja in Algarve am stat doar doua zile si acum regret ca nu mi-am rezervat mai multe zile pentru plaja si sa vizitez mai multe locuri din Algarve. La un moment dat deja eram obosita de drumuri si vroiam sa stau doar pe loc. Nu am ajuns nici macar pana in satucul pescaresc de alaturi Olhos de Agua, ca ma luase o lene ingrozitoare.

In Albufeira am fost din nou sa urc dealuri numeroase. Crezusem ca voi scapa de ele dupa Lisabona, dar m-am inselat. Deci am facut la cardio in 2 saptamani, cat nu fac in Germania un an intreg.

Din pacate nu prea am memorie pe telefon si trebuie sa-mi descarc undeva unele poze si memorii, ca se vor pierde pe urma.

Asta e vederea de la ultimul etaj a hotelului unde am stat. Hotelul nu-l recomand, pentru 50  de euro pe noapte nu ma puteam astepta la prea multe.

Cred ca e prima plaja unde am vazut un escalator, dar la dealurile din Albufeira inteleg necesitatea lui.

Inca o imagine cu toate umbrelele frumos aranjate si sez-longurile. Nu am luat niciodata pana acum un sez-long. Principalul suvenir de la o vacanta la mare e bineinteles nisipul, care iti intra cam peste tot si bineinteles ca il aduci partial si acasa.

Sper ca imi mai vine inspiratia spontan si mai scriu cate ceva despre vacanta.

Hobby nou

De vreo 2 luni citesc mai des bloguri de finante personale. De The Financial Diet stiu de vreo cativa ani buni, acum parca am redescoperit canalul de pe youtube. Poate interesul meu s-a marit, fiindca am dat si de o sursa buna in limba germana ( Madame Moneypenny). Dupa aia am mai cercetat daca exista bloguri de finante personale si in romana. Am gasit vreo cateva, m-am abonat la newsletter, am primit e-bookuri micute si le-am citit/rasfoit si am inteles, ca unele sunt mai mult traduceri din engleza, fara sa impartaseasca povesti pe bune.

Postarea asta nu despre sursele mele de informare, dar despre intelegerea care am facut cu mine insami: de a taia drastic din cheltuielile mele pentru imbracaminte si incaltaminte, daca tot am un dulap intreg cu imbracaminte si o munte de cutii de pantofi/cizme/sandale. Evident ca pana acum nu prea functioneaza intelegerea cu mine insami si nu-mi pot controla impulsul de a merge prin magazine si de a-mi gasi ceva frumos. De fiecare pot gasi de ce am nevoie de inca o geanta, o pereche de pantofi sau de o rochie. Ieri m-am pomenit intr-un magazin mare cu de toate. Am luat vreo 2-3 seturi de lenjerie la probat, apoi o rochie, care o probasem vinerea trecuta, dar nu a avut masura potrivita. Colindatul meu intre rafturi si cabina de proba a fost intrerupta de telefon. Ma suna mama si ma intreaba ce fac? Hmmm, sunt in magazin si imi aleg lenjerie. Evident ca de rochia care o avea in mana nu am mai pomenit. Apoi ma intreaba ce e cu promisiunea mea de a nu mai cheltui bani pe haine. Asta a fost moment la care m-am blocat. Inteleg ca sufer tare de boala shoppingului si trebuie sa gasesc o metoda prin care sa ma controlez si sa-mi gasesc niste activitati mai productive decat mersul prin magazine. De aia ma gandesc sa ma intorc la blog si scris.

 

 

 

(no subject)

Ieri ma gandeam ca azi voi scrie despre curaj. Am chatuit cu o prietena despre dorinta ei de a-si schimba viata, de a face ceva nou, de incercarile ei de a se reinventa. Ii cunosc istoria din studentie, e o istorie despre care as spune „viata bate filmul”. Evident ca traind in Moldova e sub presiunea sociala: sa se marite, sa ramana insarcinata si sa-ti bucure mama cu statutul de femei maritata. Dupa tot felul de incercari a renuntat pentru moment la planul asta clasic si acum incearca sa se reorienteze spre munca. E nevoie de o doza de curaj, de a iesi din zona de confort pentru a incepe ceva nou, neobisnuit si cu care nu esti inca rutinat.

Luna trecuta, nu stiu sigur daca a fost vreun atac de frica si panica, m-am gandit la varianta cum ar fi sa las totul balta aici si sa ma intorc la parintii mei, sa reiau totul de la zero acolo. Aveam in fata mea un tablou cu o viata complet noua. Evident ca citeam semne peste tot: ca mi se termina contractul pentru apartament, ca am vazut vreo 2 pozitii pentru care nu am tradus nici macar CV-ul in romana. Eram constienta ca planul nu pare a fi simplu, ca pentru el e nevoie de foarte multa munca, rabdare, putere de a negocia, a ierta si a  renunta la comoditate si  la confort. Totusi acum sunt inca aici, am decis sa-mi mai dau o sansa, sa nu renuntz atat de usor. Nu e usor nici scenariu asta, sa gasesti motivatie, sa faci aplicatii, sa astepti invitatii la interviuri, sa te pregatesti pentru interviuri, sa incerci sa faci o impresie buna la interviuri, sa te lupti cu toate gandurile negative si starile de angoasa. Saptamana asta a fost total neproductiva, nu am trimis nici o aplicatie, nu am avut nici un interviu, nici nu am invatat nimic nou si nici nu am socializat. Dar toate sunt trecatoare, vine si valul schimbarilor neasteptate.