(no subject)

Ieri ma gandeam ca azi voi scrie despre curaj. Am chatuit cu o prietena despre dorinta ei de a-si schimba viata, de a face ceva nou, de incercarile ei de a se reinventa. Ii cunosc istoria din studentie, e o istorie despre care as spune „viata bate filmul”. Evident ca traind in Moldova e sub presiunea sociala: sa se marite, sa ramana insarcinata si sa-ti bucure mama cu statutul de femei maritata. Dupa tot felul de incercari a renuntat pentru moment la planul asta clasic si acum incearca sa se reorienteze spre munca. E nevoie de o doza de curaj, de a iesi din zona de confort pentru a incepe ceva nou, neobisnuit si cu care nu esti inca rutinat.

Luna trecuta, nu stiu sigur daca a fost vreun atac de frica si panica, m-am gandit la varianta cum ar fi sa las totul balta aici si sa ma intorc la parintii mei, sa reiau totul de la zero acolo. Aveam in fata mea un tablou cu o viata complet noua. Evident ca citeam semne peste tot: ca mi se termina contractul pentru apartament, ca am vazut vreo 2 pozitii pentru care nu am tradus nici macar CV-ul in romana. Eram constienta ca planul nu pare a fi simplu, ca pentru el e nevoie de foarte multa munca, rabdare, putere de a negocia, a ierta si a  renunta la comoditate si  la confort. Totusi acum sunt inca aici, am decis sa-mi mai dau o sansa, sa nu renuntz atat de usor. Nu e usor nici scenariu asta, sa gasesti motivatie, sa faci aplicatii, sa astepti invitatii la interviuri, sa te pregatesti pentru interviuri, sa incerci sa faci o impresie buna la interviuri, sa te lupti cu toate gandurile negative si starile de angoasa. Saptamana asta a fost total neproductiva, nu am trimis nici o aplicatie, nu am avut nici un interviu, nici nu am invatat nimic nou si nici nu am socializat. Dar toate sunt trecatoare, vine si valul schimbarilor neasteptate.

 

 

 

Mazel tov

M-am convins de nenumarate ori de puterea gandului, mai ales cand astepti un semn de viata de la EL. Cand te-ai gandit zile, saptamani la rand, cand il vezi in vis, dar nu indraznesti sa te anunti, cand iti imaginezi cum va intalniti intamplator pe strada si apoi pe neprins de veste se anunta. Am prea lungit-o si m-am indragostit. Tot procesul de aparitie, tacere si disparitie avea partea ei de adrenalina si  extaz, dar si cea de dureri, indoiala, disperare si intrebari. Evident ca in momentele plin de ratiune, intelegeam ca e doar o aventura si trebuie sa incetez cu povestea asta.

Acum imi dau seama ca a fost doar o faza. L-am cunoscut la vreo cateva saptamani dupa ce incepusem cu un nou job, cand reveneam la viata, cand incercam sa ma adun cumva si sa-mi ling ranile lasate de experientele precedente. A simtit ca sunt vulnerabila, foarte singuratica si nesigura. Se pricepe bine la oameni, le poate citi reactiile, uneori si gandurile. Uneori eram surprinsa de intrebarile si remarcile lui, care denotau ca se gandise la mine si asta il facea cu vreo 5 ani mai matur decat este. Credeam ca e o putere de atractie, care mi-o doream sa se transforme intr-o prietenie si sa-mi deschid sufletul, sa fiu eu insami, sa nu ma mai ascund. In ianuarie a pus punctul pe i, m-a pus fata in fata cu ideile lui preconcepute. O buna parte din discursul lui as putea sa-l vad ca un atac la persoana. Stia ca este crud cu mine si imi spuse ca are si o inima, dar evident ca la momentul ala nu simteam asta. Dupa asta am incercat sa ma tin cat mai ocupata, sa socializez si sa cunosc pe altcineva.

Intre timp imi pierdusem in aeroport unul din inele pereche care mi-l cumparasem cu ocazia noului job. Acum se leaga toate in lant, inel pierdut, legatura rupta, ceea ce mai ramase din faza era jobul. La vreo cateva luni am ramas si fara job. Intrand in somaj am ramas fata in fata cu mine, au disparut personajele si activitatile de pe fundal. Asa au reaparut unele dureri si niste adevaruri la iveala, la distanta unui cont de instagram, apoi unei pagini de facebook. Prin profilurile de facebook am reconstruit puzzle, am inteles unele intrebari, comentarii si felul de a gandi. Totul a devenit clar.

Saptamana asta, la luni indepartare, iesind de la sport am dat nas in nas cu EL. Am avut un moment de panica, nu putea sa ma opresc, nu ma puteam nici intoarce inapoi, am incercat sa-mi ascund cumva fata si sa ma neobservata. Pana la urma a intrat in magazin si nu i-am vazut privirea, nu am fost nevoita sa vorbesc. Nici nu stiu daca am fi vorbit, sigur ca ne-am fi privit unul pe altul. Sunt sigura, ca totul a fost rezultatul gandurilor mele, cercetarilor mele pe facebook privind familia si anturajul lui. Nu credeam ca ne vom intalni asa intamplator.

 

 

Love is life is love is life

„Liebe ist Leben ist Liebe. Und ein Leben ohne Liebe ist für mich unvorstellbar. Inzwischen denke ich sogar, dass es nichts Wichtigeres im Leben gibt: die Liebe in der Familie, die Liebe zur Natur, zum Reisen, zum lebenslangen Lernen, die Liebe zum Leben an sich – all das umfasst dieser Begriff für mich. Liebe heißt dankbar sein, achtsam sein, offen und mitfühlend. Liebe heißt all seine Privilegien für diejenigen zu nutzen, die in Not sind. Liebe heißt, denen eine Stimme zu geben, die keine haben. Liebe heißt, sich lebendig zu fühlen und das Leben zu achten.”

„Achte auf  deine Gedanken, denn sie werden zu Worten, achte auf deine Worten, denn sie werden zu Taten, achte auf deine Taten, denn sie werden zu Gewohnheiten, achte auf deine Gewohnheiten, denn sie werden zu deinem Charakter, achte auf deinen Charakter, denn er wird dein Schicksal.”

Diane von Fürstenberg

Fara titlu

Din plictiseala la job si neputinta de a ma ocupa de lucrurile care ma intereseaza, astazi mi-am adus aminte de blog. Poate si starea mea de tristete si o stranie oboseala ( nejustificata, fiindca m-am intors acum o saptamana din concediu) m-au facut nu doar sa deschid wordpressul automat, dar si sa ma uit cand am scris ultimul post. De vreo 2-3 luni tot incerc sa ma intorc la jurnalul scris si la analiza de acolo. De fiecare gasesc alte activitati mai interesante, cand ajung acasa.

***

Am perioada de proba in urma mea si am ramas cu 2 colege mai putine. Le simt lipsa, nu mai am cu cine povesti in pauza de masa, sa merg sa iau trenul. In plus e stranie toata situatia, cand nici nu stii ce sa le intrebi, ce spui si cum te porti fata de sefi. Rational inteleg destul bine motivate, m-am gandit la ele din ianuarie/ februarie si avusem si pana atunci un mic atac de panica. Acum voi fi nevoita sa duc o campanie de socializare la job, sa-mi dezvolt creativitate si sa cunosc persoane noi, sa ies din zone mea de confort, din lenea mea permanenta.

***

Uneori am probleme cand mi se pun intrebari directe si tre sa dau raspunsuri exacte sau foarte exacte. Mai ales cand intelegi ca nu poti planifica nici ce se va intampla maine, poimaine, dar ce sa mai vorbesti de ani intregi. In plus sunt momente cand nu ai vrea sa dai raspunsuri exacte, ca sa ai parte de surprize. De ce ar tre sa spui ce vrei de ziua ta de nastere? Eu astept sa fiu surprinse cu chestii simbolice. Uneori conteaza mai mult gestul si gandul.

Mai am probleme cu barbatii care aduna monedele de 50 de centi si un euro, care sunt de fapt ale mele si au joburi bine platite. Cat de calculat si zgarcit tre sa fii, ca sa nu-mi intorci restul dupa ce mi-am platit singura biletul? Ce se va intampla cu viitoarele lor partenere de viata? Le vor calcula salariile, cheltuielile si vor pretinde la banii lor sub scuza adunam bani pentru proiect X, Y sau Z. Nu mai are rost sa le explici despre lucruri simple, gesturi, sensibilitate si nu mai stiu eu ce, fiindca totul e aranjat in capul lor si pus pe polite sau mai intai tre foarte bine analizat, planificat si abia peste vreo juma de veac actionat.