Ieri am vazut o emisiune cu un psiholog care e expert pe relatiile din cuplul. A spus cam acelasi lucru pe care l-am auzit de la maica-mea. E nevoie de comunicare intr-o relatie, ca sa functioneze, dar asta nu inseamna ca trebuie sa ne marturisim TOTUL. Daca ne-am marturisi totul, ar fi prea putine care ne-ar tine impreuna. In plus noi iubim pe cineva ca e generos, frumos, plin de viata, optimist, cald,puternic, de succes. Lista cu motive e mult mai lunga, dar cam doar asta imi trece prin cap. Mi-am recunoscut greselile, prea am exagerat-o cu povestitul si impartasitul. In plus mi-am si permis o multimea de momente de slabiciune. Ca apoi sa mi sa spuna ca nu sunt nici ambitioasa, nici feminina, nici puternica si nici echilibrat psihologic. Concluzia e ca am picat un love interview. Nu am raspuns corect la o multime de intrebari, de fapt habar nu am nici care au fost intrebarile. Nu am indeplinit o lista de conditii pe care el le aveam in mintea lui. Trebuie sa fiu la fel de calculata, rationala ca pentru un job interview.
***
Mama ma simte si la peste 2000 de km. E vorba oare de instincte materne, psihologie sau altceva? Habar nu am cum stie ca ma supar pe ea sau ca imi merge mai prost sau mai bine, fara macar sa vorbesc cu ea. Sper sa vina momentul cand sa termin sa ma cert permanent cu ea in gand. Oare o fi simtind ca uneori ma cert cu ea in gand sau pe hartie?
***
Mi-am luat ieri o carte despre meditatie si cum sa traiesti ACUM, dar nu in lumea gandurilor din trecut sau viitor. Am rasfoit-o ieri, cred ca nu prea am descoperit nimic nou, doar mi-am reamintit ce stiam sau auzit candva. Exercitiile de respiratie au fost noi pentru mine. Cred ca in ultimele luni am „meditat” non-stop, iar cartea intr-un fel nu este pentru mine. Eu ar trebuie sa trec la actiune. Pana la urma am reusit sa-mi stapanesc mintea, sa mi-o pun in ordine si sa ma concentrez pe invatat.